Din punct de vedere administrativ-teritorial, de-a lungul existenței sale de secole, satul Măgura a fost cuprins în componența teritorială a două județe vecine: Teleorman și Vlașca. Astfel, documentele de arhivă menționează satul și comuna cu același nume la județul Vlașca încă din anul 1616 și până în anul 1935, când este preluată de județul Teleorman. Denumirea de Măgura ce se menține și în prezent, ar proveni de la o movilă mai înaltă care se afla într-o zonă joasă. Satul Măgura s-a format prin unirea celor 3 cătune a căror denumire este foarte variată în timp. Partea de nord a satului s-a numit Bran, partea de mijloc s-a numit Măgura, iar partea de sud s-a numit Buduiasca. Izvoarele istorice specifice zonei Măgura-Guruieni sunt numeroase, fiind descoperite de cercetători județeni sau de la Institutul de Arheologie din București și în mod întâmplător de săteni, cu ocazia lucrărilor agricole la „vii”, „construcții în gospodării” sau în „necropole”. Cele mai numeroase sunt cele specifice epocilor istorice antică, medie și modernă, urmate de cele geografice, cartografice, documentare, lingvistice, etnografice și altele. Aceste cercetări au fost publicate de Universitatea din Cardiff într-un Raport preliminar pe anul 1998 „Cardiff Studies in Archaeology Southern Romania. Archaeological Project. Preliminary Report 1998.” În cadrul campaniei de cercetări arheologice din vara anului 1999 în zona Măgura-Bran, fragmentele ceramice și resturile arheologice conduc la evidențierea unei locuințe sau așezări de tip neo-eneolitică. În luna aprilie 2001, cercetările din zona Vii-Buduiasca au scos la iveală urme de locuire ce aparțin culturilor Starcevo-Criș și Dudești, datate în prima jumătate a mileniului 6 î.Hr. și prima jumătate a mileniului 5 î.Hr. În perioada 2006-2007 s-au făcut cercetări arheologice sistematice, vizând un lot inedit de piese (unelte, podoabe, piese tehnice), aparținând culturii Starcevo-Criș, însumând un număr de 167 obiecte. În situl preistoric de la Măgura-Buduiasca-Boldul lui Moș Ivănuș s-au realizat cercetări arheologice în campaniile 2006-2007 de către un colectiv condus de dr. Radian Romulus Andreescu de la Muzeul Național de Istorie a României și dr. Pavel Mirea de la Muzeul Județean Teleorman, în cadrul proiectului „Începuturile civilizației europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos”, care au prilejuit recuperarea unui foarte important lot de artefacte aparținând industriei materiilor dure animale. Artefactele se păstrează în colecțiile Muzeului Județean din Alexandria, fiind supuse unor studii complexe. În perioada iunie-iulie 2001, arheologi români și englezi precizează existența multor urme de locuire în zona Lăceni-Măgura. În perioada 2009-2011, Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, desfășoară proiectul internațional „Măgura – Past and Present”, finanțat din fondurile Uniunii Europene, în colaborare cu Muzeul Județean Teleorman și în parteneriat cu Școala de Arte și Meserii Măgura, cu sprijinul Primăriei Comunei Măgura. A fost un proiect amplu, mobilizând un număr mare de persoane din țară și străinătate, reprezentanți ai unor domenii profesionale diverse: arheologie, antropologie vizuală, geomorfologie, paleobotanică, arhitectură, urbanism, istorie, istoria artei, dar și un număr semnificativ de artiști, atât din domeniul artelor plastice (graficieni, ceramiști etc.), cât și al muzicii. Au fost organizate două sesiuni științifice, mai multe workshopuri, care au antrenat elevii și profesorii de la Școala din Măgura, o expoziție de arheologie dedicată locuirii neolitice de pe Valea Teleormanului și o expoziție temporară ce prezintă rezultatele finale ale proiectului, bine cunoscut prin publicarea lucrărilor celor două conferințe și prin intermediul internetului.